marți, 24 ianuarie 2012

Despre oameni, muzica si atmosfera

 De ce să veniți la Rock ‘n Pasta? (IV)

Am scris deja despre mâncare, am scris despre băuturi cocktailuri și vin, am scris și despre pizza… Sunt punctele noastre forte la Rock ‘n Pasta.  Dar pe lângă acestea, am putea să vă mai enumerăm câteva motive bune, zicem noi, care să vă convingă să ne călcați pragul.



În primul rând, sunt oamenii. Echipa Rock ‘n Pasta are experiența, calificarea și entuziasmul necesar astfel încât voi, clienții noștri, să vă simțiți bine la noi și să reveniți.

Apoi, ar fi muzica. Suntem o oază de muzică rock. E greu să facem o listă cu toate trupele pe care le puteți asculta la noi în timp ce savurați  pizza, sau Pollo alla Contadina, sau Filetto Rock ‘n Pasta, sau Filetto alla montagna, sau alte minunății din meniu.
Beatles, Metallica, Animals, KISS, System of a Down, Deep Purple, 3 Doors Down, Led Zeppelin, H.I.M., The Who, AC/DC, Guns ‘n Roses, Nightwish, The Doors, Rainbow, Pink Floyd, Evanescence, Whitesnake…
Sunt așa de mulți, încât e imposibil să îi enumerăm pe toți. Dar ați înțeles ideea ;)

Apoi, atmosfera. Un cadru civilizat și o atmosferă plăcută sunt ceea ce ne dorim cel mai mult în restaurant. Fie că veniți pentru micul dejun, pentru prânz sau cină, fie că doriți să vă sărbătoriți ziua de naștere la noi, vă puteți baza pe o atmosferă prietenoasă şi caldă pe care ştim să o întreţinem.



Ar mai fi și alte motive… Curățenia. Localizarea accesibilă, în apropierea Mall Plaza, cu numeroase căi de acces – autobus, tramvai, metrou. Expoziția de fotografie gotică. Meciurile de fotbal transmise pe plasma (cele importante!). Evenimentele. Happy Hour (între orele 11 – 16, de luni până vineri, 15% discount la bucătărie). Internet wireless free.

Dacă am lăsat ceva pe dinafară, vă rugăm să veniți cu completări :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu